Să înțelegem scara nanometrică

În viața noastră de zi cu zi nu putem vedea obiecte sau măsura distanțe la scară nanometrică. Înțelegerea scării nanometrice (o scară foarte foarte mică) este posibilă numai prin exemple amuzante asemănătoare și la scară nanometrică.

 


Origami Buckyball

O buckyball este o moleculă ce conține 60 de atomi de carbon. Fiecare atom de carbon este legat de alți trei atomi de carbon adiacenți, iar întreaga grupare formează o sferă. Aceasta este o formă moleculară unică și are întrebuințări în multe aplicații.

Fabricarea materialelor nanocristaline

În ultimii ani, cercetarea în domeniul materialelor nanocristaline a crescut enorm. Investigarea intensă este stimulată de o serie de domenii de aplicare care au în vedere noi clase de materiale. De exemplu, noile proprietăți optice, electrice și mecanice ale dispozitivelor compuse din semiconductori nanocristalini și oxizi au fost demonstrate în celule solare fotovoltaice, diode cu emisie de lumină, varistoare și ceramică. Alte aplicații includ bateriile cu inserție de ioni și dispozitivele electrocromice.

Efectul lotus

Efectul lotus se referă la respingerea foarte mare a apei, prezentate de frunzele florii de lotus. Din cauza arhitecturii micro- și nanoscopice a suprafeței, care minimizeză aderența, particulele de praf sunt preluate de picăturile de apă. Cercetători în nanotehnologii au dezvoltat tratamente, haine de ploaie, vopsele, țigle, materiale și alte suprafețe care rămân uscate și se autocurăță în același mod ca și frunzele de lotus.

Nanoparticule de fier și ferofluide

Particulele de fier nanometrice sunt particule de fier metalic sub un micrometru. Sunt foarte reactive din cauza suprafeței mari a acestora. In prezența oxigenului și a apei, acestea oxidează rapid pentru a forma ioni liberi de fier. Ferofluidele sunt lichide coloidale create din nanoparticule feromagnetice sau ferimagnetice suspendate intr-un solvent organic sau apa.